Condamnatul achitat vorbeşte despre fetiţa ucisã

Posted: March 3, 2011 in Articole aparute in Jurnalul National
Tags: , ,

Despre «Iancuţu fotografu», amândoi pãrinţii spun cã „era un bãiat cuminte. Nu bea, nu fuma, nu fãcea scandaluri”.


„Cred cã prezervativul nici n-a fost acolo, l-au pus ei acolo”


text: Adriana Oprea-Popescu

Foto: Karina Knapek

Jurnalul Naţional


Ionela Hurdela (11 ani) a dispãrut din Gârlişte (Caraş Severin) pe 22 septembrie 2002, iar 11 zile mai târziu a fost gãsitã moartã într-o peşterã de lângã sat. Cadavrul fusese ars pe faţã, la nivelul coapselor şi în zona pubianã. Medicii legişti nu au stabilit dacã fetiţa a fost sau nu violatã. În peşterã a fost gãsit şi un prezervativ, iar expertiza ADN a stabilit, fãrã niciun dubiu, cã el nu are nicio legãturã cu cauza de faţã. Prezervativul a fost însã principalul argument care l-a scos pe Mãran Iancu din închisoare. Condamnat de un tribunal la 18 ani, pus în libertate şi apoi condamnat de o Curte de Apel la 20 de ani de închisoare, Mãran Iancu a fost achitat recent de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, definitiv şi irevocabil.

La 33 de ani, câţi a împlinit pe 13 septembrie, are toatã viaţa înainte. Îşi face planuri, vrea sã se însoare, vrea sã plece în Anglia, unde are o sorã stabilitã, vrea sã dea statul în judecatã pentru daune. Nu e foarte decis însã, în nici unul dintre proiectele sale… Acum munceşte cu ziua prin Anina, în construcţii, şi doarme la Oraviţa, pe la prieteni. Are un scuter roşu, vreo 3-4 numere de mobil şi o prietenã despre care tatãl lui, Mãran Iancu (n.r. – îi cheamã la fel, de aceea fiului i se spune Iancuţu), zice cã are „15-16 ani. E minorã, poate o încurcã şi face puşcãrie! Numai cu d’astea a umblat, o singurã datã a avut o prietenã cam de-o seamã cu el, 17-18 ani, ea era în ultimul an de liceu, el terminase armata. A adus-o ş-acasã, mã gândeam cã se însoarã cu ea. Dar, dintr-odatã, au rupt-o!”. Tatãl lu’ Iancuţu dã din cap şi-şi stinge supãrarea cu ţuica din paharul care e-n faţa lui. Înghite şi continuã. „Eu i-am zis: «ia-ţi, mã, una de seama ta, poa’ sã aibã şi copil, mai faci şi tu 2-3 şi te aşezi la casa ta!». Degeaba… Bãiatul ãsta a fost corupt de ele”, susţine bãrbatul şi aratã cu capul, fãrã sã priveascã, în direcţia surorilor nevãzute şi-a mamei lui Iancuţu, care sprijinã zidul casei, asistând la discuţie. Pãrinţii lui Iancuţu au divorţat cu 24 de ani în urmã, dar se mai întâlnesc pe uliţele satului sau în curţile fetelor lor. Acum, sunt amândoi la sora lui Iancuţu unde Hurdela Serghie a bãtut în poartã, în prima zi dupã dispariţie, ca sã întrebe de fata lui. „Am vrut sã-l dau la o meserie, la Telecomunicaţii”, continuã tatãl. „Mã’sa l-a bãgat rob, sã munceascã pentru alţii. La cai, la sapã…”. „Ar fi fost bun în Telecomunicaţii?”. „Nu-i place munca migãloasã, n-are rãbdare!”, recunoaşte bãrbatul.

Iancuţu are 8+3 clase şi nici o ocupaţie de bazã. A fost un copil necãjit, avea doar 7 ani când mama l-a pãrãsit, pe el şi pe surorile lui, şi a plecat de acasã dupã un alt bãrbat. Tatãl spune cã Iancuţu n-ar fi fost aşa de afectat, nu întreba de mamã, dar „într-o iarnã”, îşi aminteşte bãrbatul, oftând, „l-am gãsit în pantaloni scurţi şi-n cizme de gumã, se ducea la şcoalã şi se îmbrãcase şi el cu ce gãsise…” De faţã, mama neagã cã şi-ar fi abandonat copii, dar zice cã le plãtea pensie alimentarã. „O prãjiturã nu le-ai luat! Ai fost o «profitabilã» toatã viaţa!”, îi aruncã bãrbatul, între douã guri de ţuicã. „Aşa, şi? Şi? Bine c-ai fost tu mai breaz!”, argumenteazã femeia. Are degetele de la mâini pline cu inelele de aur pe care i le-a cumpãrat Iancuţu. Când el a împlinit 18 ani, ea s-a întors în viaţa lui şi, cumva, a reuşit sã se apropie de bãiat mai mult decât tatãl care, în copilãrie, i-a ţinut şi loc de mamã. Femeii îi cumpãrã cadouri, o ajutã cu bani, vorbeşte cu ea la telefon, o viziteazã adesea şi ţine cont de sfaturile ei. Pe la tatã nu mai trece deloc. La el locuia în septembrie 2002, când a fost cu dispariţia Ionelei. Tatãl îşi aminteşte cã pe 23 septembrie era cu el la muncã, „când au venit poliţiştii şi l-au luat pe sus”. Apoi, doar ei ştiu din ce motive, Iancuţu s-a mutat la mama lui. Şi pe 3 octombrie, dupã ce-au gãsit fata moartã, de-acolo l-au sãltat şi l-au dus în arestul poliţiei.

„Credeţi cã ar fi putut sã-i facã el ceva fetiţei?”. Tatãl mã priveşte lung. Cum naiba pot sã-i arunc întrebarea asta aşa, în faţã? „Eu am fost la el în arest, sã ştiţi. Şi l-am întrebat direct: «eşti vinovat? Spune, ai fãcut asta?». Mi-a zis «n-am fãcut nimic»”. „Când v-a rãspuns, s-au uitat în ochii dumneavoastrã?”. „N-a fost nevoie. L-am privit eu. Un pãrinte simte, întotdeauna”.

Când vine vorba despre acţionarea statului în justiţie, pentru obţinerea unor despãgubiri în bani, pãrerile pãrinţilor sunt împãrţite. Tatãl este împotrivã, zice cã „ajunge cu atâtea procese, n-are rost”, în vreme ce mama susţine cã „trebuie! E dreptul lui”. Ş-apoi încep sã se tachineze şi sã depene amintiri comune, de parcã nu s-ar fi ciondãnit deloc mai devreme şi preţ de douã decenii, de când au divorţat, despre o fatã de-a ei, de 19 ani, moartã de curând într-un accident de maşinã, despre un bãieţel de-al lor, nãscut înaintea lu’ Iancuţu, mort în pruncie, înecat cu lapte, la sân.

Cu Mãran Iancu, fiul, am stat de vorbã pe marginea şoselei, la ieşirea din Anina. A acceptat sã ne vedem, chiar el a sunat pe numãrul pe care i-l lãsasem mamei, apoi s-a rãzgândit, dar în cele din urmã ne-am întâlnit. A venit cãlare pe scuterul roşu, îmbrãcat într-o cãmaşã neagrã, cu imprimeuri albe, pantaloni negri, cãlcaţi la dungã, şi pantofi cu bot ascuţit. E plãpând, are în jur de 1,60 m, pãrul blond, puţin lunguţ, cu breton într-o parte. Şi-o privire de-un albastru deschis, nefiresc, ca de Husky.

La început, e prudent în rãspunsurile pe care le fragmenteazã cu „deci”-uri multe, apoi se relaxeazã şi devine fluent. Ştiam, din dosar, cã expertiza psihiatricã a stabilit cã intelectul lui este mediu spre slab, dar şi cã, de la unul dintre avocaţii sãi, a fãcut armata la antiaerianã… Despre fata cu care umblã, Iancuţu îmi spune cã are 17 ani şi cã sunt împreunã de 5-6 luni. Despre copilãria lui adaugã cã la 12 ani a fugit la maicã’sa, şi de acolo în casa goalã a bunicilor, unde a trãit singur. Spune cã mama lui a plecat de acasã pentru cã era bãtutã cu funia udã de taicã’su. Care pe el, mai mult îl încurcã decât îl ajutã. Şi acum, şi atunci când a fost arestat. „Pe tine te-a bãtut vreodatã?”. „Nu, niciodatã. Poate de 2-3 ori, când mai plecam de acasã, sã umblu cu bãieţii. Tata voia sã mã ţinã numa’n casã!”.

„E adevãrat cã aveai un aparat de fotografiat şi cã d’aia oamenii îţi spuneau Iancuţu fotografu’?”. „Da, mi-l cumpãrasem din banii mei, era unul nemţesc, cu care fãceam poze rar, la distracţii, când avea lumea nevoie. Filmele le developam la Reşiţa”.

„Cum arãta Ionela?”. Deci. „Cum sã arate? Avea pãrul pânã la funduleţ”, zice el şi aratã cu mâna înspre al lui. „Era dezvoltatã pentru vârsta ei?”. „Atâta”, rãspunde el ş-aratã spre umãr, indicând înãlţimea fetei. „Nu, voiam sã te întreb dacã era dezvoltatã ca fatã… Avea sâni?”. „Nu. Era un copil”, rãspunde Iancuţu, fãrã sã ezite.

Ca sã justifice prezenţa prezervativului în peşterã ş-apoi în declaraţia lui Mãran, poliţiştii precizeazã într-una din note: „Deşi se cunoştea cã minora îşi începuse viaţa sexualã, cã mama minorei este alcoolicã, cã nu au mijloace de existenţã, cã ambii pãrinţi muncesc cu ziua la diferiţi cetãţeni ai satului, am acordat toatã atenţia acestui caz, cunoscând impactul în rândul populaţiei”. Chiar aşa sã fi fost, fãcea sex fetiţa de 11 ani şi 8 luni despre care pãrinţii ei spun cã încã se mai juca cu pãpuşile? Îl întreb pe Iancuţu. „Umbla Ionela cu bãieţi?”. „Nu cred”, rãspunde el. „Poate cã vorbea cu ei, prostii d’astea, copilãrii… Da’ nu altceva!”, mã asigurã el. „Ce fel de fire avea?”. „Era mai drãcoasã”, zice şi zâmbeşte. „Când o bãtea mã’sa, se duce şi dormea la varã’mea”. „Şi-n ziua aia, ce s-a întâmplat cu ea?”. „Ea vorbise cu un vãr şi o verişoarã de-a mea, sã meargã la Brãdet, la doi fraţi gemeni, cã ei îi plãcea de unul dintre ei. Şi-n ziua când m-am întâlnit cu ea, mi-a zis cã spre Brãdet merge, verişorii mei o luaserã înainte” (n.r. – varianta a fost verificatã şi s-a infirmat). „Tu ştiai peştera aceea, în care a fost gãsitã ea?”. „Sunt 20 de peşterã în zonã, pe toate le ştiu!”. „Şi aia cum e?”. „Aia e cea mai micã. Se intrã puţin pe burtã, apoi tavanul se înclinã şi pe urmã se ridicã, cum e dealul deasupra. Şi urmeazã o camerã mai mare”. „Ce cãuta prezervativul acolo?”. „M-au pus sã recunosc cã e al meu”. „Ştiu cã nu al tãu. Ce cãuta acolo?”. „Cred cã nici n-a fost acolo, l-au luat ei (n.r. – poliţiştii) şi l-au pus acolo”.

Îmi zice cã s-a uitat pe dosar şi-l întreb despre pozele fãcute cadavrului. Iancuţu îşi aminteşte cã-s multe de la autopsie şi doar câteva din peşterã. „Pe care obraz era arsã?” (n.r. – pe ambii). „N-am vãzut, erau poze fãcute de la depãrtare”(n.r. – multe, însã, erau doar cu chipul fetei).

Despre puşcãrie îmi spune cã „a fost OK. Numai cã n-aveam libertate. M-am întâlnit acolo cu prieteni, foşti colegi de şcoalã, doi dintre ei erau închişi pentru cã furaserã o vacã”. 2 ani şi 4 luni a stat închis, mai întâi pe arest, apoi la „Popa Şapcã”. „Nu te-ai gândit, stând în puşcãrie, cine ar putea fi vinovatul?”. „Nu”. „Nu te-ai gândit «mãi, eu stau aici, ş-ãla e liber, bea, mãnâncã, se distreazã… mama lui, cine-o fi»?”. „Nu, mã gândeam doar cã n-o sã mai stau mult închis acolo ş-o sã fiu liber”.

Îi spun c-am aflat cã fratele lui e îngropat, în Gârlişte, lângã Ionela. Şi-l întreb dacã mai merge la cimitir. „Merg, când mã duc în sat”. „Şi, dacã tot e lângã fratele tãu, nu-i aprinzi şi ei o lumânare?”. „Nu”. „De ce?”. „Pãi, sã mã vadã cineva p’acolo şi sã interpreteze?”.


Mãrturisirea faptei, negru pe alb


„Apoi, plecând spre casã, ea a început sã zbiere, lãsând-o singurã şi eu apoi punându-i mâna la gurã ca sã nu mai zbiere s-a astupat şi, la un moment dat, am vãzut cã nu mai rãsuflã, apoi am lãsat-o acolo şi am plecat acasã. Arãt cã eu nu am vrut ca sã o omor, ci doar am vrut ca sã o fac sã nu mai ţipe”. (fragment dintr-o declaraţie în care, în timpul urmãrii penale, Mãran Iancu descrie cum a comis omorul)


„Dosarul avea probe puţine. Dacã n-au cãutat? Dacã n-au strâns probe?”,

Mãran Iancu,

condamnatul achitat


„Punându-i mâna la gurã ca sã nu mai zbiere s-a astupat şi am vãzut cã nu mai rãsuflã, apoi am lãsat-o acolo şi am plecat acasã. Arãt cã eu nu am vrut ca sã o omor, ci doar am vrut ca sã o fac sã nu mai ţipe”,

declaraţia lui Mãran Iancu,

2002

Advertisements
Comments
  1. condamnatul says:

    Cum s-a terminat povestea ?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s